MĂRTURII DIN GHEARELE MORȚII. În Argeș, locurile la terapie intensivă devin libere doar când mor oameni

Argeș se numără printre cele mai afectate județe în ultima vreme din cauza pandemiei de coronavirus. Numai azi, 27 iulie, autoritățile au raportat 129 de cazuri noi de îmbolnăvire.

În urmă cu exact o săptămână, pe 20 iulie, județul Argeș raporta 2079 de cazuri. Azi numără 2814, ceea ce înseamnă că în numai o săptămână 735 de oameni din acest județ au fost confirmați cu noul coronavirus.

Digi 24 a realizat un reportaj la Spitalul Județean Argeș, unde mărturiile medicilor și pacienților deopotrivă sunt uluitoare.

“Observați, pat liber. Aseară nu era liber, ceea ce înseamnă că am pierdut un pacient. Capacitatea era ieri la maxim. Boala este foarte necruțătoare. Boala este gravă. Aviz celor care nu cred.”,  le spune reporterilor director medical al spitalului.

Și mai dramatice sunt mărturiile pacienților.

“Mi-e groază, mi-e groază să văd pe cineva cum pleacă, dus de aici, vă dați seama. Când ieri am vorbit cu el, și azi-noapte am vorbit cu el. Îi mai spuneam „Mai ia masca aia”. Dimineața când l-am văzut era băgat acolo. L-am strigat și mereu când am avut nevoie toți, cât am putut. E o situație foarte grea. Îmi pare rău de ei. Au murit mulți”

Reportajul și mărturiile pacienților dintr-unul din cele mai afectate județe le puteți urmări aici.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes