Ministrul Familiei, Gabriela Firea, susține dreptul la avort: „Susțin cu tărie dreptul femeilor de a decide pentru viața și corpul lor!”

Mesaje de susținere a femeilor în legătură cu dreptul la avort, ale ministrului Familiei, Gabriela Firea. Pe rețelele de socializare, Gabriela Firea s-a poziționat ferm în ceea ce privește drepturile femeilor de a decide asupra propriului corp.

În mesajele postate pe rețelele de socializare, Gabriela Firea susține faptul că respectă orice decizie luată de femeile din România. „Susțin cu tărie dreptul femeilor de a decide pentru viața și corpul lor! Militez pentru drepturile femeilor, ca ele să ia decizii pentru propria viață și pentru propriul lor corp. Având în vedere discuțiile din spațiul public, cu privire la interzicerea avortului în alte state, reafirm ce am spus: femeile trebuie să aibă acces la servicii medicale de calitate, de consiliere, de îndrumare, astfel încât, împreună cu familiile, cu persoanele apropiate, cu duhovnicul să ia cea mai bună decizie în viața lor. Nu voi fi niciodată de acord să interzicem drepturi prin care ne întoarcem în trecut” a subiliniat Gabriela Firea.

Totodată, Ministrul Familiei a avut o poziție fermă și în ceea ce privește orele de educație sanitară care se vor desfășura în școlile din România de la toamnă. Subiectul a creat numeroase polemici în spațiul public, însă Gabriela Firea consideră că astfel de ore sunt necesare în școlile românești. „Mă bucur că a fost aprobată în Parlament legea care introduce orele de educație sanitară în școli. Să nu se ascundem după degete, de mult ori copiii știu mai multe decât ne imaginăm noi, părinții. Dar ei trebuie să primească și informații corecte, de la persoane pregătite în acest domeniu” a mai spus Gabriela Firea.

Educația sanitară va fi predată începând din clasa a VIII-a și doar cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, prin programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes