Spitalele nu vor avea probleme cu plata salariilor sau a utilităţilor până la sfârşitul acestui an, a declarat vineri, la Deva, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.
El a menţionat, totodată, că bugetul CNAS pe anul viitor ar putea fi cel puţin identic valoric cu cel din 2013.
Cristian Buşoi s-a întâlnit, vineri, la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara, cu managerii de spitale din judeţul Hunedoara, cu reprezentanţii medicilor de familie, ai farmaciştilor şi ai altor furnizori de servicii medicale, dar şi cu autorităţile judeţene.
‘I-am reasigurat pe managerii de spitale, (…) că lucrurile sunt gestionate în ceea ce priveşte situaţia spitalelor, că nu va fi nicio problemă cu plata salariilor şi a utilităţilor. În ceea ce priveşte creditele de angajament, lucrurile rămân neschimbate şi pentru ultimele luni ale anului. Vom vedea exact, după rectificarea bugetară, şi cum vom eşalona plăţile pentru aceste credite de angajament, dar în niciun caz nu va exista nici cel mai mic risc, aşa cum, din păcate, s-a vehiculat în presă, că spitalele vor rămâne fără bani de salarii sau fără bani de utilităţi în lunile noiembrie şi decembrie’, a declarat preşedintele CNAS.
Referindu-se la bugetul CNAS, Cristian Buşoi a apreciat că este prea devreme să fie avansate cifre exacte, dar a precizat că valoarea sumelor de care va dispune Casa anul viitor va fi mai mare ca în acest an. ‘Este încă prematur să discutăm de buget, dar informaţiile pe care le avem acum de la Ministerul Finanţelor, publice şi informale, sunt că lucrurile vor sta în regulă pentru anul 2014. Chiar puţin mai bine decât în 2013’, a afirmat Buşoi.
Preşedintele CNAS a mai avut vineri întâlniri cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (PNL), şi cu prefectul Sorin Vasilescu. De asemenea, Cristian Buşoi a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, apreciind, în acest context, eforturile făcute de Consiliul Judeţean Hunedoara pentru reabilitarea mai multor secţii şi a laboratorului unităţii medicale, despre care a spus că poate rivaliza cu cele din ţările UE.
‘Cea mai bună veste pe care ne-a oferit-o domnul Buşoi a fost că toţi angajaţii din sănătate au asigurate salariile, iar acesta este cel mai important lucru pentru lunile noiembrie şi decembrie. De asemenea, am aflat că spitalele din judeţul Hunedoara stau mult mai bine, la nivel naţional, faţă de alte zone. Acest fapt arată clar că primarii din judeţul Hunedoara, care au în subordine unităţi spitaliceşti, ştiu să-şi facă datoria şi au ales manageri buni, care au obţinut performanţă în activitate. Acest lucru ne conferă siguranţă că în situaţia marii descentralizări, primăriile şi CJ pot administra bunurile judeţului’, a conchis preşedintele CJ Hunedoara.











