Povestea fetiței de 3 ani și 7 luni căreia mama adoptivă i-a donat o parte din ficatul ei. Medicii care au operat-o, la Medika TV: „A fost un caz care ne-a impresionat!”

O poveste de viață impresionată se scrie în cadrul Centrului de Transplant Hepatic al Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din București.  O fetiță de 3 ani și 7 luni, diagnosticată cu o boală gravă a ficatului, a fost salvată de mama adoptivă. Copila avea nevoie de un transplant de ficat pentru a supraviețui, iar mama adoptivă a donat o parte din organ pentru a o salva. 

Povestea fetiței adoptată pe care mama vitregă a salvat-o de le moarte, donându-i o parte din ficatul său, a fost spusă în direct, la Medika TV, de prof. univ. dr. Vlad Brașoveanu, medic primar chirurgie generală, în cadrul Institutului Clinic Fundeni. „miercurea trecută a fost transplantată o fetiţă cu  hepatoblastom, de la mamă de data aceasta. Şi de ce este impresionant cazul? Această fetiţă a fost înfiată, ba mai mult, mămica a înfiat şi un frăţior de-al acestei fetiţe, deci practic doi copii au fost înfiaţi şi iată că mămica vitregă, vitreg în sensul că nu este mama biologică, ea a donat acest fragment de ficat care i-a salvat viaţa”, a mai spus Braşoveanu” a povestit medicul.

Micuța se afla într-o stare de sănătate precară, iar transplantul hepatic a fost singura soluție. Despre starea fetiței a vorbit, la Medika TV, conf. dr. Laura Bălănescu, coordonatorul Centrului de Transplant Hepatic al Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București „Pacienta are 3 ani şi 7 luni. Ea a  fost diagnosticată cu o boală severă, cu extrem de multe complicaţii şi un prognostic rezervat. A fost diagnosticată în luna  martie cu o tumoră malignă, un hepatoblastom, în stadiul IV, cu metastaze pulmonare, abdominale, iar ficatul era aproape în întregime ocupat de o tumoră malignă. Ea a avut un parcurs extrem de dificil şi a îndurat foarte multe ca să ajungă în această etapă” a explicat dr. Laura Bălănescu. 

De la Timișoara, la București 

Inițial, fetița a fost diagnosticată la Timișoara și din luna august a anului trecut a fost transferată la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală. Inițial, medicii au ales o altă variantă de tratament, însă mama adoptivă și-a dat acordul cu privire la efectuarea transplantului, spunându-le medicilor că dorește ca organul să fie prelevat de la ea. „Ea a  fost diagnosticată cu o boală severă, cu extrem de multe complicaţii şi un prognostic rezervat. A fost diagnosticată în luna  martie cu o tumoră malignă, un hepatoblastom, în stadiul IV, cu metastaze pulmonare, abdominale, iar ficatul era aproape în întregime ocupat de o tumoră malignă. Ea a avut un parcurs extrem de dificil şi a îndurat foarte multe ca să ajungă în această etapă. A fost diagnosticată într-o clinică de la Timişoara unde a primit tratamentul oncologic, unde i s-a stabilit diagnosticul. În clinica noastră a venit în luna august, când am preluat-o noi. La început s-a pus problema de o hepatotecmie, dar ficatul încă avea formaţiuni tumorale, atât în lobul drept, cât şi în lobul stâng şi acest lucru nu a fost posibil. Atunci am luat legătura  cu domnul profesor Braşoveanu. Mama fetiţei a spus că doreşte să fie realizat acest transplant cu  prelevare de ficat de la ea şi aşa am ajuns în această etapă”, a explicat dr. Laura Bălănescu.

Starea de sănătate a micuței este bună și și-a reluat funcțiile, având o evoluție bună. 

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes