Povestea lui Mako, ortopedul-robot care salvează vieți la Ponderas Academic Hospital

Ponderas Academic Hospital, prin Centrul de Excelență în Ortopedie și Traumatologie, aduce tehnologia mai aproape de medici, în beneficiul pacienților. Așa a apărut legătura dintre robotul Mako și medicul Vlad Predescu, Chirurg de Excelență în Ortopedie în cadrul clinicii. Chirurgul uman și cel digital fac echipă pentru a le oferi o nouă viață pacienților care le cer ajutorul.

Medicul Vlad Predescu, Chirurg de Excelență în Ortopedie, coordonatorul Secției  Ortopedie și Traumatologie, Ponderas Academic Hospital, este primul medic din România care realizează intervenții chirurgicale folosind roboții. Colegul său digital se numește Mako și au început să lucreze împreună în sala de operații în urmă cu aproape 4 ani.

„A fost mare provocare și o bucurie că am avut acces la această tehnologie. A venit robotul Mako în România în anul 2019, către iarnă, iar în 2020 am făcut primele intervenții asistate robotic. Este, de fapt, un braț haptic, adică robotizat, cu mișcări limitate și conduse de către mâna chirurgului și care are capacitatea de a limita, la un moment da mâna chirurgului. Astfel, și tu controlezi robotul, dar și robotul te controlează pe tine. Este o dublă verificare. Dacă amândoi gândim la fel se face gestul chirurgical. Este un singur drum, cel al corectitudinii și preciziei” descrie medicul Vlad Predescu, robotul pe care-l folosește în timpul intervențiilor chirurgicale.

Boli tratate cu ajutorul roboților

Roboții utilizați în intervențiile chirurgicale ortopedice și-au dovedit eficiența în operațiile de protezare a șoldului și genunchilor, articulații afectate de artroză.

„Noi în ortopedie, la ora actuală, folosim tehnologia robotică în intervențiile de protezare a șoldului și genunchiului care sunt considerate intervenții de succes și mare responsabilitate. Proteza de șold a fost numită intervenția secolului pentru că datorită acesteia noi suntem capabili să refacem articulația șoldului care este afectată și care, practic, împiedică pacientul să se deplaseze. Prin intervenția de protezare redăm mobilitatea pacientului și, de asemenea, îl ajutăm să scape de dureri. În stadiile finale ale acestei boli unica indicație terapeutică este cea de protezare” a explicat dr. Vlad Predescu.

Mako, un ajutor de încredrere

Mako, ortopedul-robot, vine în sprijinul medicului Vlad Predescu și a echipei alături de care își desfășoară activitatea, oferind informații esențiale despre fiecare caz pe care îl tratează. Captează imagini și detaliază la milimetru zonele în care protezele de șold și de genunchi trebuie implantate. Iar prin activitatea sa, Mako îi ajută pe chirurgi să lucreze cu mai multă precizie.

„Tehnologia robotică ne ajută să înțelegem anatomia fiecărui pacient, astfel încât protezele montate să fie optime pentru pacienți. Dacă vorbim despre robotul Mako, se bazează pe un examen CT foarte amănunțit a regiunii ce urmează a fi protezată, fie că vorbim de șold, fie că vorbim de genunchi. După ce se face examenul CT, această imagine este introdusă în computerul robotului și recreează virtual imaginea articulației pacientului ce urmează a fi operat. Pe această imagine noi implantăm proteza virtual. Ne alegem dimensiunea, ne alegem poziția, știm deja dacă suntem între dimensiuni și, de asemenea, știm ce compromis ar trebui să facem ca să abiă efect minim sau niciun efect asupra pacientului. După ce validăm acest plan, el este exportat brațului robotic și începem intervenția chirurgicală” mai spune dr. Vlad Predescu.

Centrul de Excelență în Ortopedie și Traumatologie al Ponderas Academic Hospital oferă planuri de tratament personalizat tuturor pacienților care solicită sprijinul medicilor care-și desfășoară activitatea aici.

Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea
De interes