Sute de oficiali ai Organizației Mondiale a Sănătății se reunesc la începutul săptămânii viitoare la Geneva, având pe ordinea de zi dezbateri referitoare la gestionarea crizelor de sănătate globale generate de Mpox și holeră, în lipsa principalului finanțator, Statele Unite ale Amerciii.
Această adunare anunală a OMS avea ca obiect principal de discuții amploarea activității agenției ONU pentru combaterea epidemiilor, dar după anunțul făcut de Donald Trump privind retragerea SUA din OMS, acesta va fi subiectul principal al întâlnirii.
„Ceea ce ne propunem este să ne concentrăm atenția pe ceea ce este important și de valoare” susține Daniel Thornton, director de mobilizare a resurselor în cadrul OMS, citat de Reuters.
În timp ce Statele Unite ale Americii și-au anunțat retragerea, China s-ar pregăti să devină principalul contribuabil la bugetul obligatoriu al Organizației Mondiale a Sănătății. Contribuția Chinei va crește de la 15%, la 20 20%, printr-o reformă agreată în 2022.
Acest moment este considerat de unii oficial mai oportun pentru o reformă amplă a OMS. Adunarea va include şi aprobarea oficială a unui acord istoric privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii, precum şi o rundă de atragere de fonduri suplimentare. Totuşi, atenţia principală rămâne pe găsirea de soluţii financiare într-o ”nouă ordine mondială”.