Prezent la o conferință în care s-a discutat despre rezistența la antibiotice, prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” București, a precizat că rezistența la antibiotice este o urgență medicală.
„Rezistența la antibiotice este o urgență medicală și științifică, cu implicații directe asupra mortalității, duratei spitalizării, costurilor și, cel mai important, asupra șanselor pacientului de a primi tratamentul potrivit, la momentul potrivit.
În fiecare infecție bacteriană, bacteriile „învață” – iar noi selectăm, uneori fără să vrem, bacteriile care supraviețuiesc. Când antibioticile sunt folosite inutil, subdozat, prea mult sau cu spectru prea larg, presiunea selectivă crește. Astfel, mecanismele de rezistență devin tot mai frecvente și, inevitabil, pierdem opțiuni terapeutice” susține prof. univ. dr. Viorel Jinga.
Medicul a mai precizat și că: „În urologie, provocarea are fețe concrete: infecții urinare complicate, intervenții endoscopice și chirurgicale, catetere, profilaxie antibiotică, recurențe. Aici înțelegem rapid un adevăr simplu: rezistența nu rămâne în laborator. Ea intră în secții, în saloane și mai ales secțiile de terapie intensivă.
Rezistența la antibiotice nu este vina unui singur medic, a unui singur spital sau a unui singur sistem. Este rezultatul unui lanț: decizii clinice, disponibilitate de teste, calitatea diagnosticului” a mai spus dr. Viorel Jinga.













