ROMÂNIA, ÎN FAZA DESCRESCĂTOARE A CURBEI CORONAVIRUSULUI. 145 de noi îmbolnăviri, în 24 de ore

145 de cazuri noi de îmbolnăvire au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România, numărul total al bolnavilor de la debutul pandemiei în țara noastră fiind de 17.857.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.187 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 1170 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat, indică cel mai recent raport transmis sâmbătă. 

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 196 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 8.239 de  persoane. Alte 54.974 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 361.566 de teste.

Vineri, 22 mai, România a înregistrat cel mai mic număr de îmbolnăviri din ultimele 2 luni, fiind raportate 127 de noi cazuri în 24 de ore, iar pe 21 mai, țara noastră, a înregistrat cel mai mic număr de decese, 7, în rândul bolnavilor de coronavirus, din data de 5 aprilie și până în prezent.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes