SEMNAL DE ALARMĂ, TRAS DE SPECIALIȘTI: Creșterea mortalității în rândul bolnavilor de COVID-19, generată de aglomerarea secțiilor ATI

Blocarea sistemului medical românesc din cauza creșterii numărului îmbolnăvirilor de COVID-19 este iminentă. Presiunea cea mai mare se pune pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă, a căror aglomerare ar putea determina o creștere a numărului de decese înregistrate în rândul bolnavilor de COVID-19.

Pandemia pare scăpată complet de sub control în România. Nerespectarea măsurilor de protecție de către populație are ca efect creșterea numărului îmbolnăvirilor care generează o imensă presiune pusă pe spitale. Cele mai afectate de această creștere sunt secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă, acolo unde bolnavii cu forme grave de COVID-19 ajung pentru a fi stabilizați. Blocarea activității secțiilor ATI va genera și o creștere a deceselor, pentru că medicii nu vor mai putea face față valului de pacienți, avertizează specialiștii.

Toată această presiune care se pune pe Terapie Intensivă va fi cea care va genera mortalitate, dacă situația va degenera. Toate țările vest europene puternic afectate de coronavirus au generat mortalitate nu din cauza agresivității virusului, ci din incapacitatea sistemului de sănătate și în special din incapacitatea secțiilor de Terapie Intensivă, de a prelua acești pacienți”, a explicat dr. Radu Țincu, medic ATI în cadrul Spitalului de Urgență Floreasca, la Medika TV.

La toate acestea se adaugă și problemele cu care sistemul medical românesc se confruntă în ceea ce privește Anestezia și Terapia Intensivă. Cea mai gravă dintre ele o reprezintă lipsa personalului specializat, mai ales în unitățile medicale din orașele mici.

Problema este resursa umană. România are un deficit, cel puțin în orașele mici, în spitalele județene, există un deficit de medici în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă. Oricâte ventilatoare și oricâte aparate de suport circulator sau renal ai trimite în zona respectivă, nu are cine să le mânuiască. Nu există resursă umană”, a mai spus dr. Radu Țincu.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes