Spitalul ”Bagdasar Arseni” va avea unitate pentru mari arși. Când e gata

O unitate pentru mari arşi este în curs de construire la Spitalul „Bagdasar Arseni” . Investiția valorează 3,8 milioane de lei și este susținută de Primăria Sectorului 4. Primarul Daniel Băluţă este convins că unitatea va fi terminată şi funcţională până la sfârşitul acestui an, deşi constructorul l-a anunţat că este nevoie de mai mult timp:

„Îmi doresc din tot sufletul şi asta se va întâmpla, chiar dacă constructorul ne-a spus că are nevoie de mai mult timp, eu sunt convins că până la sfârşitul anului acest centru va fi funcţional, noi facem tot ceea ce ţine de linia organizatorică, de linia de finanţare astfel încât lucrările să se deruleze cu foarte mare rapiditate pentru că cele cinci paturi pe care sperăm că le vom avea aici să fie prezente până la sfârşitul anului.” 

Noua secţie destinată tratamentului arsurilor grave va fi amenajată în corpul B al Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, pe o suprafaţă de 395 de metri pătraţi. În unitate va lucra personal medical dedicat, iar dotarea acesteia cu aparatură, în valoare de aproximativ 3.000.000 de euro, este asigurată printr-un contract al Ministerului Sănătăţii cu Banca Mondială.

Dotările vor include diferite tipuri de echipamente (paturi, monitoare, ventilatoare, ecografe, modele de infuzie/perfuzie) precum şi un Laser Doppler pentru diagnosticarea în profunzime a arsurilor. Blocul operator va fi format din două săli de operaţie şi o sală de pansamente pentru pacienţii care au depăşit starea critică. 

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea