STUDIU al Universității Oxford: voluntari care au avut COVID-19, reinfectați controlat. Ce vor să afle cercetătorii britanici

Cercetătorii de la Universitatea Oxford propun un studiu care nu s-a mai făcut până acum, pentru a afla care este răspunsul imunitar în cazul persoanelor care au avut deja COVID-19 în cazul în care se reinfectează cu virusul SARS-CoV2.

Potrivit CNBC, studiul se va desfășura în două etape, iar prima fază va începe chiar luna aceasta.

Mai exact, 64 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care au trecut deja prin boală, vor fi expuși la virus în mod controlat. Aceștia vor fi izolați și monitorizați în permanență de medici, pentru a se vedea modul în care răspunde sistemul lor imunitar în fața unei noi expuneri la SARS-CoV2.

Când vom re-infecta acești participanți, vom ști exact cum a reacționat sistemul lor imunitar la prima infecție COVID, exact când apare a doua infecție și exact ce cantitate virală au avut”, a declarat Helen McShane, profesor de vaccinologie la Departamentul de Pediatrie la Universitatea Oxford.

Cercetătorii speră că studiul va contribui la îmbunătățirea înțelegerii mai bune a virusului de către oamenii de știință și va ajuta la proiectarea testelor care pot prezice în mod fiabil dacă oamenii sunt protejați. Durata studiului va fi de 12 luni.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes