UMF CAROL DAVILA, SALT CONSIDERABIL ÎN PRESTIGIOSUL TOP SHANGHAI

Universitatea de Medicină și Farmacie ” Carol Davila” din București a urcat, anul acesta, în ierarhia mondială a universităților de profil din lume, reflectată în unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale– TOP Shanghai- poziționându-se în intervalul 151-200 în domeniul ”Medical Sciences”, pe subiectul  ”Clinical Medicine”.

Criteriul principal al admiterii într-un clasament pe un domeniu al TOP Shanghai îl constituie un număr minim de publicații de cercetare în perioada 2014-2018. Pragul de publicare este diferit în funcție de subiectele  pe domenii ale clasamentului. Datele bibliometrice sunt colectate de pe Web of Science și InCites.

Ascensiunea remarcabilă pe care a avut-o Universitatea noastră în acest prestigios TOP internațional, în ultimii ani, demonstrează că întreaga comunitate academică de la Carol Davila, a depus eforturi remarcabile în planul cercetării științifice medicale. Aceste eforturi devin progresiv comparabile cu cele ale centrelor universitare de top din lume, după cum se poate vedea la o privire de ansamblu în clasament.

Trebuie să susținem eforturile inițiate în ultimii 8 ani, de dezvoltare a capacității de cercetare disponibile în UMFCD. Alături de aceste acțiuni, vom identifica și aplica în următoarea perioadă mecanisme suplimentare de motivare și stimulare ale cadrelor noastre didactice pentru a se implica și mai mult în activitatea de cercetare. Astfel, vom putea menține acest trend ascendent și vom deveni un lider european regional”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie ” Carol Davila” din București. 

Obținerea unui statut de lider regional pentru UMF ”Carol Davila” București este unul dintre obiectivele de mandat ale noului rector al universității bucureștene, ales în funcție în februarie anul acesta.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes