Valeriu Gheorghiță, despre valul 4: “E o situație de neacceptat, în condițiile în care avem la dispoziție soluția prin care putem reduce pierderea de vieți omenești.”

Specialiștii trag un semnal de alarmă, după ce România a înregistrat, în ultimele două zile, peste 21.000 de cazuri noi de infectare și peste 400 de decese.

Bilanțul ultimelor zile a plasat țara noastră pe locul 6 în lume și pe 2 în Europa la decese COVID-19. Practic, doar ieri, România a avut 5% din totalul deceselor raportate la nivel mondial și 11,5% din decesele înregistrate în Europa.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, a vorbit despre bilanțul ultimelor zile și a spus, într-o conferință de presă, că situația actuală e de neacceptat, în condițiile în care vaccinarea putea preveni decesele.

„În valul 4 am interacționat mai mult, am avut o mobilitate crescută și am respectat mai puțin măsurile de prevenție, cu atât mai mult cu cât știm că rata de vaccinare a scăzut substanțial pe perioada sezonului de vară. Este momentul să conștientizăm realitatea cu care ne confruntăm astăzi.

Am avut ieri peste 11.000 de cazuri confirmate, peste 200 de decese din cauza COVID-19. Este o situație de neacceptat în momentul de față, în condițiile în care avem la dispoziție soluția prin care putem reduce consecințele negative ale acestei pandemii, și anume pierderea vieții omenești. Este cât se poate de evident rolul benefic al vaccinului împotriva COVID. Vaccinarea reduce substanțial riscul de deces, riscul de a face o formă gravă a bolii, reduce riscul de transmitere, chiar dacă acest risc nu este redus la maximum.

Se vorbește tot mai mult de faptul că trebuie să ne obișnuim să trăim cu acest virus. În niciun caz nu trebuie să ne obișnuim să trăim zilnic în aceste condiții de pandemie, cu spitale asaltate de pacienți bolnavi, cu secții ATI pline și oameni care în fiecare zi își pierd viața din cauza acestei maladii.

Trebuie să facem un efort pentru a reuși să controlăm această pandemie iar singura soluție prin care putem face asta este vaccinarea. Avem la dispoziție în România patru vaccinuri autorizate, sigure, eficiente și ușor de tolerat”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes