VIDEO Ce este adevărat și ce este fals atunci când combinăm alcoolul cu antibiotice. Explicațiile specialiștilor

De foarte multe ori am auzit faptul că a combina alcoolul și antibioticele este un obicei nesănătos pentru organism. De foarte puține ori ni s-a oferit explicat însă și de ce această combinație nu este oportună organismului.

Medicii susțin faptul că, prin acțiunea sa blocantă în ceea ce privește eliminarea reziduurilor metabolice, alcoolul blochează practic orice demers făcut de organism pentru a elimina componentele chimice care intră în organism odată cu administrarea antibioticelor. De aceea nu este bine ca antibioticele și alcoolul să fie combinate.

„Alcoolul blochează procesul de detoxifiere de la nivelul ficatului. De ce spunem că nu e bine să iei antibiotice cu alcool? Pentru că blochează această fază a doua de detoxifiere când se duc până la faza de dioxid de carbon și apă și astfel am scăpat de toxine” a explicat dr. Maria Marcvart, medic primar medicină internă, specialist în ozonoterapie, prezentă în studioul emisiunii „Doctor Medika”.

Cât și cum să bem alcool?

Nu există însă o contraindicație în ceea ce privește consumul de alcool, chiar dacă de foarte multe ori medicii îl interzic, mai ales în cazul bolnavilor cronici. Important este să fim atenți la cantitatea de alcool consumată. Din acest punct de vedere există o diferență între cantitatea pe care femeile au voie să o consume, spre deosebire de bărbați.

„Am o sugestie. Nu ca picătura chinezească. Pot să beau când și când alcool, în funcție de sex și de starea de sănătate. Femeile pot bea două unități de alcool, bărbații pot până la 3 unități de alcool, dar nu în fiecare zi. Ca să lăsăm detoxifierea să-și facă treaba” mai spune dr. Maria Marcvart, medic primar medicină internă, specialist în ozonoterapie.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea