În prima ediție din nou sezon al emisiunii „Medika Antidrog”, jurnalista Eugenia Foarfecă l-a avut ca invitat pe Rareș Petru Achiriloaie, președintele Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și Adicțiilor. Acesta a vorbit despre planurile pe care le are instituția pe care o conduce, în ceea ce privește prevenția consumului de droguri în România.
„Sunt două elemente pe care ne concentrăm în colaborarea cu Ministerul Sănătății. Mă refer aici la partea de infrastructură, în primul rând. De la ultima noastră discuție s-a inaugurat un nou centru post-cură în județul Olt, la Spitalul Schitu-Greci. E o investiție a Consiliului Județean„ susține Rareș Petru Achiriloaie, președintele Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și Adicțiilor, invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.
Planurile de viitor vizează politici mai ferme în ceea ce privește susținerea și reintegrarea socială a persoanelor care consumă sau sunt dependente de droguri.
„Ne interesează să dezvoltăm mai mult partea aceasta de servicii de dezintoxicare, servicii post-cură și de reintegrare socială. Și de asemenea pe formarea personalului, pentru că nu e ușor să lucrezi cu persoane dependente sau care sunt în sevraj. Este nevoie de o anumită pregătire” mai spune
Rareș Petru Achiriloaie, președintele Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și Adicțiilor, invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.