VIDEO Cum ne dăm seama că suntem cu adevărat sănătoși emoțional? Explicațiile specialiștilor

Dincolo de sănătatea fizică, pentru o viață fără griji avem nevoie și de sănătate emoțională. Iar păstrarea unui echilibru între emoțiile negative și cele pozitive reprezintă cea mai mare provocare. În momentul în care vom reuși să facem asta, putem să considerăm că suntem bine atât cu noi, cât și cu cei din jur.

Echilibrul emoțional este o componentă esențială a sănătății emoționale. Păstrarea lui depinde de fiecare dintre noi.

„Pare așa un subiect pe buzele tuturor, pe toate rețelele de socializare, în toate cărțile de psihologie și de dezvoltare personală, dar cred eu ca și specialist că uităm să trăim. Am învățat foarte multe despre sănătatea emoțională, adică despre echilibru și grija pe care o avem noi pentru emoțiile noastre. Când spun asta mă refer atât la gestionarea emoțiilor negative, adică a învăța să trecem prin ele, și mai mult decât atât să putem face balansul între emoțiile negative și cele pozitive” susține Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian.

Sănătatea emoțională sau acceptarea ambelor părți ale paharului

Pentru a înțelege cum funcționează echilibru emoțional, specialiștii ne recomandă să ne gândim că emoțiile noastre sunt ca un pahar care are atât o parte plină, cât și una goală. În momentul în care reușim să vizualizăm și să acceptăm ambele părți ale respectivului pahar, atunci am reușit să obținem echilibrul emoțional.

„Fiecare eveniment are propriul lui purpuriu de moții. Niciodată nu avem o sigură emoții, trăim mai multe emoții, numai că în funcție de predispoziția pe care o avem putem vorbi de un accent mai mare celor pozitive sau negative. Și sănătatea emoțională e când te uiți la un pahar și vezi atât partea pozitivă, cât și pe cea negativă” explică Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea