VIDEO Minte ageră și după 40 de ani? Iată cum poți face asta

Trecerea timpului își pune amprenta nu doar pe aspectul fizic, ci și pe funcțiile cognitive ale fiecăruia dintre noi. Pentru a avea mintea ageră chiar dacă vârsta din buletin este înaintată, ea trebuie antrenată în fiecare zi.

„Sunt terapii noi și metode de diagnostic noi. Sunt terapii și de menținere a unei stări cât mai bune la nivel cognitiv. Practic, neuroregenerarea nu mai este ceea ce gândea toată lumea înainte că vorbim despre o atrofie cerebrală ireversibilă și că nu mai avem ce face. Neuroregenarea se referă la menținerea sau refacerea unor sinapse între neuroni absenți,. Când începem să-i pierdem trebuie să acționăm pentru a reface aceste circuite neuronale” susține dr. Adrian Stănescu, medic prima gerontologie și geriatrie, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Exerciții pentru minte

Mintea trebuie antrenată dacă dorim să funcționeze ca în anii tinereții. Lecturile, jocurile logice sau mișcarea sunt principalele trucuri pe care specialiștii le recomandă pentru a putea să ne menținem mintea ageră.

„Pe la 40, 50 de ani toată lumea începe să uite și dacă vorbim despre longevitatea creierului trebuie să amintim de antrenamentul minții. De fapt, antrenamentul minții cel mai important” mai spune dr. Adrian Stănescu, medic prima gerontologie și geriatrie, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

VIDEO Provocări în tratamentul cancerului mamar

Cancerul mamar are o incidență crescută în rândul populației din România. Pentru multe dintre paciente accesul la tratament și servicii medicale reprezintă o adevărată provocare, iar din această cauză descoperă…