Anumite simptome resimțite în corp, precum oboseala care nu mai trece, ar trebui să ne trimită la medic, iar specialistul să recomande efectuarea unei electroforeze a proteinelor serice. Această analiză poate preciza dacă suferim de boli hepatice sau, mai grav, de diferite afecțiuni ale sângelui.
„De cele mai multe ori ar trebui solicitată și atunci când avem o oboseală. O oboseală accentuată, nejustificată de analize normale. Facem analize, teste de biochimie, care nu evidențiază nimic, dar noi continuăm să fim obosiți. Sau avem simpatologie legată de dureri, care pot fi articulare sau dureri osoase, generalizate, sistematizate sau dureri într-un punct fix. Acestea sunt niște manifestări care impun și efectuarea unei electroforeze” susține dr. Sorina Bădeliță, medic primar hematolog.
Cu ajutorul electroforezei proteinelor serice putem descoperi boli de sânge precum gamapatia monoclonală sau mielomul multiplu, afecțiune cu un grad ridicat de malignitate.
„Țintit în ceea ce privește electroforeza, există un grup mic de boli care duc la modificări ale electroforezei, iar printre acestea foarte importante sunt gamapatia monoclonală și mielomul multiplu. Mielomul, într-adevăr, este a doua malignitate în cadrul bolilor hematologice, dar gamapatia monoclonală este o boală benignă care trebuie doar supravegheată și care poate anticipa apariția unei complicații maligne în viitor„ explică dr. Sorina Bădeliță, medic primar hematolog.