VIDEO Tratamentul bolii de reflux în cabinetul psihologului

Oricât ar părea de nefiresc, avem nevoie de psiholog pentru a putea scăpa de boala de reflux gastroesofagian. Pentru că stresul este principala cauză a acestei probleme medicale, managementul lui cu ajutorul terapeutului ne va fi de folos pentru a scăpa de problemele digestive.

„Studiile spun că psihologul are un rol mult mai mare decât gastroenterologul. Noi ca și gastroenterologi suntem prima linie de interacțiune cu pacientul. Noi încercăm să le oferim terapii medicamentoase și dietetice, la care avem soluții, dar așa cum ne spun ghidurile internaționale, soluțiile terapeutice ale noastre, gastroenterologii, reprezintă cam 30—40%” spune dr. Bianca Istratie, medic specialist gastroenterolog, invitată la „Doctor Medika”.

O intervenție importantă

Astfel, medicii gastroenterologi încurajează pacienții să treacă și prin cabinetul terapeuților, pentru că ședințele de terapie pot fi benefice pentru sănătatea stomacului.

„Prin urmare, eu aici acord un mare tribut psihoterapeutului și chiar medicului psihiatru. Ei au un rol esențial în abordarea acestor pacienți” mai spune dr. Bianca Istratie, medic specialist gastroenterolog.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea