25 milioane de lei pentru combaterea cancerului, la Spitalul Clinic Județean de  Urgență Galați

În cadrul unui proiect ce urmărește diagnosticarea și prevenția cancerului Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați „Sf. Ap. Andrei” a achiziționat două echipamente medicale de ultimă generație, în valoare de peste 25 milioane de lei.

Aparatele medicale achiziționate în baza acestui proiect sunt un RMN 3 Tesla, un aparat de radiologie cu braț C mobil, precum și două acceleratoare liniare de particule, un PET-CT, un scintigraf, dar și un robot pentru pregătirea medicamentelor administrate bolnavilor oncologici.

„Fie că vorbim despre tumori osoase, abdominale sau cerebrale, medicii au nevoie de imagini clare, în timp real, pentru a putea interveni cu precizie. Noul echipament este special conceput pentru astfel de intervenții complexe. Pe lângă acuratețea extrem de ridicată, noul echipament permite protejarea pacienților prin reducerea și un control mai bun al dozelor de radiații” au transmis reprezentanții Consiliului Județean Galați, instituție prin intermediul căreia s-a realizat acest proiect.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea