Pfizer/BioNTech solicită autorizarea pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin

Reprezentanții companiilor Pfizer/BioNTech vor solicita autorităților sanitare autorizarea pentru administrarea unei a treia doze a vaccinului anti-COVID-19 pe care l-au produs.

Într-un comunicat de presă, cele două companii susțin că autorizarea pentru a treia doză este necesară să fie obținută în Statele Unite ale Americii și Europa.

Cea de-a treia doză, potrivi oamenilor de știință, ar trebui administrată la 6 luni de la administrarea primelor două. Scopul acestui rapel suplimentar este acela de a oferi o protecție imunitară ridicată.

Ideea unei astfel de solicitări a venit în baza unor studii clinice privind eficiența vaccinului pe care ambele companii l-au produs, în urma injectării unei a treia doză.

O doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranță coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanți”, se arată în comunicatul de presă al Pfizer/BioNTech.

Datele clinice ale companiilor arată că vaccinul lor își dovedește eficiența și împotriva variantei Delta (tulpina indiană), iar o a treia doză ar putea crește imunitatea în fața acesteia. Vaccinul anti-COVID-19 al Pfizer/BioNTech este primul ser anti-COVID-19 produs în lume. El utilizează tehnologia ARN mesager.

Categorii: Externe, Știri, Studii/Cercetări
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Cum se poate preveni apariția osteoporozei VIDEO

Osteoporza este o afecțiune diagnosticată în special la femei. Boala este asociată perioadei menopauzei. Din fericire, există analize și metode prin care efectele afecțiunii pot fi prevenite sau întârziate. „Având…

Când este potrivit să apelăm la ozonoterapie VIDEO

Ozonoterapia este o procedură medicală alternativă în care se folosește ozonul medical (O₃) – o formă instabilă de oxigen – în doze controlate, pentru a obține efecte terapeutice asupra organismului.…