Un al treilea vaccin produs în Rusia a fost aprobat, a anunțat premierul Mihail Mişustin, citat de Reuters. La fel ca in cazul vaccinurilor Sputnik V și EpiVacCorona, aprobarea a venit înaintea efectuării studiilor clinice la scară largă.
Aprobările anticipate au ridicat îngrijorări în rândul unor oameni de ştiinţă din Occident, dar administrarea a început numai după ce testele clinice au fost încheiate şi au arătat succes.
Sputnik V a fost aprobat în august, iar ultima fază a studiilor clinice a început în septembrie. Vaccinarea în masă a fost lansată în decembrie, după ce rezultatele studiilor preliminare au arătat că vaccinul este eficient cu 91,4%.
De atunci, peste două milioane de ruşi au fost vaccinaţi cu cel puţin prima doză de Sputnik V, a declarat ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, pe 10 februarie. EpiVacC se află în faza de producţie şi vaccinările urmează să înceapă în martie.
Primele 120.000 de doze cu eticheta CoviVac, produse de Centrul Șumakov din Sankt Petersburd, vor fi livrate pentru utilizare în Rusia în luna martie, a adăugat acesta.
Potrivit vicepremierului Tatiana Golikova, Rusia a produs până acum 7,9 milioane de doze, iar cifra va crește până la 30,5 milioane până la finele primului trimestru.