Invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”, ministrul Educației, Daniel David, a explicat ce măsuri trebuie luate în instituțiile de învățământ din țară pentru ca fenomenul consumului de droguri să fie eliminat sau măcar diminunat ca intensitate.
„Trebuie recunoscut este faptul că problema consumului și adicției de droguri este o problemă cunoscută în școlile românești de ani de zile avem acțiuni, proiecte și activități. Putem raporta mii de astfel de activități. Ce am încercat să fac eu a fost să dau o structură” susține Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.
În opinia ministrului Educației, există mai multe aspecte ce trebuie luate în calcul pentru a preveni consumul de droguri în rândul elevilor.
„Sunt trei componente fundamentale se referă la a controla consumul de droguri în afara școlii. Iar asta poate fi făcută în două feluri. Prin colaborare cu autoritățile locale, astfel încât în jurul școlilor mediul să fie curat și tot în afara școlii contează foarte mult ce face familia. Trebuie știut faptul că e important ce face familia, pentru că are un rol fundamental în prevenirea consumului de droguri. Sigur ne mutăm în școală. În cadrul școlii sunt câteva activități care trebuie coordonate între ele. Ce face comunitatea educațională? Mă refer la profesori, elevi și personal administrativ ca să identifice consumul de droguri, să știe unde să-l raporteze , să știe cum să se raporteze la acest fenomen, iar specialiștii pe care îi avem în școli la rândul lor au un rol în această prevenție lucrând cu întreaga comunitate educațională. Iar a treia componentă se referă la tratamentul efectiv, deja există consumatori, iar acum discutăm despre tratament” mai spune Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.