Alexandru Rogobete: „Când au o problemă medicală, oamenii nu știu cui să se adreseze”

Circuitul pacienților în sistemul medical creează nemulțumire în rândul pacienților. Astfel, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, susține că va exista o platformă digitală prin care oamenii vor fi îndrumați către specialiștii de care au nevoie pentru investigații medicale. Opinia ministrului Sănătății a fost exprimată în cadrul celei mai noi emisiunii a postului Medika TV, „Ministrul Sănătății răspunde”. Emisiunea este prezentată de jurnalista tv Eugenia Foarfecă, iar scopul său de a oferi publicului răspunsuri la problemele pe care le întâmpină sistemul românesc de sănătate.

„Oamenii atunci când au o problemă medicală nu ştiu cui să se adreseze şi nu ştiu unde să se ducă prima dată, ce să facă, la cine să apeleze. Este această problemă reală, pentru că traseul pacientului nu este foarte clar, măcar pentru principalele patologii care au o incidenţă crescută. Şi lucrăm şi la acest lucru cu un proiect care se va lansa în curând şi care se va numi, evident ”Încrederea ne face bine”. Pe lângă multe altele va exista şi o mapare a serviciilor cu un traseu cât mai clar al pacientului, astfel încât pacienţii să poată accesa această platformă şi să poată fi îndrumaţi iniţial într-un mod digital, evident, pentru acest lucru” susține Rogobete.

Categorii: Exclusiv
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea