Autopalparea sânilor este o metodă de diagnostic pentru cancerul de sân, pe care orice femeie o poate face acasă, în intimitate. Specialiștii susțin însă că nu trebuie să înlocuiască investigațiile preventive care ajută la diagnosticarea eficientă și în stadii incipiente a bolii.
”Cred că este important ca femeile să-şi facă autopalpare şi autoinspecţie, o autoexaminare a sânilor. Nu zilnic, nu le ajută la nimic, dar odată pe lună este foarte bine să facă acest lucru. Nu este suficient însă, practic, această autoexaminare nu va anula sau nu va ţine loc de mamografie sau ecografie mamară”, a declarat dr. Elena Claudia Teodorescu.
Medicul a arătat şi de ce este importantă această autoexaminare: pentru că uneori – în cazuri rare – pot să apară cancere de sân cu o dezvoltare intempestivă, foarte agresivă, în perioada dintre investigaţii precum mamografia şi ecografia, care se fac anual sau la doi ani.
„Este bine să fie făcută după menstruaţie, când sânii nu sunt atât de dureroşi şi nici atât de congestionaţi, tari, şi este mult mai uşor să palpăm ceva. Trebuie luată fiecare zonă a sânului cu mâna cealaltă. Dacă vrem să examinăm sânul stâng, întotdeauna examinăm cu mâna dreaptă şi trebuie să luăm fiecare zonă a sânului, centimetru cu centimetru aproape, inclusiv în spatele mamelonului şi foarte important şi în axilă să ne palpăm”a mai pus medicul.












