Testarea genetică joacă un rol semnificativ în managementul bolilor oncologice, astfel încât șansa la viață a pacienților să crească semnificativ. Testarea genetică ajută la depistarea unei predispoziții către această boală, iar mai departe pacientul poate face investigații pentru a o preveni sau pentru a o diagnostica într-un stadiu precoce.
„Ce ne dorim noi în genetică ar fi și partea de diagnostic precoce sau de prevenție prin aceste teste genetice, pentru anumite cazuri selectate, unde considerăm că poate să existe o predispoziție genetică. Găsită ți înțeleagă la timpul potrivit poate ajuta în prevenția sau diagnosticul precoce pentru cancer” susține dr. FLORINA NEDELEA, medic primar genetică oncologică medicală – Centrul Medical Neolife, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Datorită testării genetice, șansele de vindecare a bolilor oncologice cresc semnificativ.
„Șansele de vindecare devin mult mai bune în acest caz. Mulți colegi chirurgi spun că și-ar dori să opereze mai des tumori într-un stadiu incipient, decât în stadii avansate„ mai spune dr. FLORINA NEDELEA, medic primar genetică oncologică medicală – Centrul Medical Neolife, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.









