Cât de periculoase sunt, de fapt, toxiinfecțiile alimentare VIDEO

 

Toxiinfecțiile alimentare sunt reacții pasagere ale organismului la contactul cu alimente alterate. De cele mai multe ori, ele trec de la sine. Sunt însă și situații în care prezența la medic este obligatorie.

Simptomele unei toxiinfecții sunt foarte ușor de recunoscut.

„De la greață, vărsături, scaune diareice și febră. Este destul de simplu de recunoscut” susține dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, managerul INBI „Prof. Dr. Matei Balș”, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Persoanele cu sistem imunitar slăbit, copiii sau vârstnicii pot reacționa diferit în cazul unei toxiinfecții alimentare. De aceea, în astfel de cazuri este necesară prezența în cabinetul medicului.

 

„Întrebarea este: Când îmi dau seama că trebuie să ajung la medic? Aici ține de fiecare. Dacă, de exemplu, vorbim despre un bunic de 85 de ani și are și alte probleme, aceste toxiinfecții s-ar putea să nu fie ceva ușor de gestionat. Persoanele cu sistem imunitar slăbit se pot deshidrata foarte repede. În cazul acesta este necesară prezentarea la medic” mai spune dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, managerul INBI „Prof. Dr. Matei Balș”, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea