Un bărbat în vârstă de 52 ani, din judeţul Iaşi, aflat într-o stare extrem de gravă, a primit, duminică noaptea, o nouă șansă la viață. Datorită familiei unui pacient din Baia Mare, victimă a unui traumatism cranio-cerebral, aflat în moarte cerebrală, bărbatul a primit o inimă nouă, acesta fiind cel de-al cincilea transplant de cord efectuat în România în acest an. Intervenția a fost realizată la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş de o echipă condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, doctorul Horaţiu Suciu.
Intervenţia de transplantare a durat aproximativ patru ore, iar pacientul e acum în stare bună. “În cursul serii de duminică, 22 septembrie, am efectuat un transplant cardiac în centrul nostru din Târgu Mureş. Donatorul a fost un pacient în vârstă de 42 ani, din Baia Mare, o victimă a unui traumatism cranio-cerebral, la care s-a stabilit diagnosticul de moarte cerebrală şi care a fost declarat donator. După cord s-a deplasat o echipă din interiorul institutului nostru, care a efectuat prelevarea în cursul după amiezii de duminică şi cordul a sosit pe calea aerului cu un elicopter SMURD în jurul orei şase, la Târgu Mureş. Intervenţia a durat aproximativ patru ore şi s-a încheiat cu un succes. Suntem mulţumiţi de evoluţia pacientului, un pacient în vârstă de 52 de ani, din judeţul Iaşi, care la momentul intervenţiei era într-o stare foarte gravă, era internat într-o secţie de terapie intensivă din Clinica de Cardiologie din Iaşi, într-o stare, practic, ante finem. Ne bucurăm cu atât mai mult că acest cord a venit ca o salvare pentru un pacient tânăr şi care a putut beneficia de această chirurgie de înaltă performanţă, care ne bucurăm că încă se mai efectuează în Târgu Mureş”, a declarat prof. dr. Horaţiu Suciu.
Medicul Horațiu Suciu și-a exprimat dorința ca, până la finalul acestui an, să se ajungă la zece transplanturi de cord realizate în România.
“Este al cincilea transplant care s-a efectuat în clinica noastră în acest an şi sperăm ca până la sfârşitul anului să reuşim măcar să dublăm acest număr şi să facem undeva în jur de zece transplanturi, deşi cu toţii ştim că nevoia de organe şi în special de inimi este foarte mare, sunt numeroşi pacienţi care aşteaptă acest organ salvator şi această intervenţie salvatoare. Este o listă lungă de aşteptare, cu pacienţi aflaţi în stadii avansate de insuficienţă cardiacă şi noi ne dorim să putem să facem mai multe astfel de intervenţii”, a mai spus dr. Suciu.