Anchetă în Botoșani după ce un bărbat a “fentat” medicii și s-a vaccinat cu a treia doză de Pfizer. Cum se simte acesta

Un bărbat de 49 de ani din Dorohoi este cercetat de poliție pentru fals în declarații după ce a făcut a treia doză a vaccinului împotriva COVID-19 de la Pfizer, cu toate că avea doar o săptămână de la rapel.

El a scris în declarația pe proprie răspundere că nu a făcut nici un vaccin în ultima vreme, apoi ar fi profitat de aglomerația de la maratonul vaccinării din localitate și a făcut vaccinul înainte ca datele sale de identitate să fie validate în sistemul informatic. Faptul că a făcut o a treia doză de vaccin a fost descoperit abia după ce serul îi fusese inoculat.

Potrivit Monitorul de Botoșani, bărbatul nu a avut reacții adverse, dar a fost internat preventiv în spital. Mai mult, acesta a declarat ulterior că intenționa să mai facă și alte doze de vaccin, pentru că după ce s-a imunizat “se simțea mai bine, vedea și auzea mai bine”.

Poliția îl anchetează pe bărbat, dar în paralel o anchetă a fost declanșată și de Direcția de Sănătate Publică Botoșani.

„La nivelul DSP a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate care a fost firul evenimentelor şi cine se face răspunzător de situaţia creată. Vom lua declaraţii de la toţi cei implicaţi şi vom vedea la final ce măsuri se impun. Cel mai probabil, acele persoane nu vor mai fi detaşate în centre de vaccinare. A fost anunţată şi Poliţia. Persoana vaccinată a spus că îşi dorea să primească şi a patra doză. A fost direcţionată către CPU Dorohoi, unde a stat câteva ore sub supraveghere, neavând nici o reacţie, dar starea lui va fi în continuare monitorizată”, a declarat Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani, citată de Monitorul de Botoșani.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes