ANDREEA ESCA, CU LACRIMI ÎN OCHI: „Da, am fost bolnavă de COVID-19, atât eu, cât și soțul meu și unul dintre copii”

Vedeta PRO TV, Andreea Esca, despre care s-a scris foarte mult în ultimele zile, a avut prima ieșire publică, în care a mărturisit că a avut COVID-19. Într-un interviu acordat exclusiv Știrilor Pro TV, de la pupitrul cărora a lipsit în ultima vreme, Andreea Esca a răspuns multora dintre întrebările legate de starea ei.

”Da, am fost bolnavă de Covid-19, atât eu, cât și soțul meu și unul dintre copii, și mulțumită lui Dumnezeu și medicilor extraordinari, alături de care am trecut în această perioadă nefericită, suntem bine și avem un rezultat negativ astăzi, toți 3”, a început Andreea Esca șirul mărturisirilor.

Esca a povestit că primul din familie care a fost testat pozitiv și a avut simptome a fost soțul său, Alexandre Eram. Test pozitiv a avut și fiul lor. Ambii au fost internați la Spitalul Victor Babeș, în timp ce Andreea Esca, având un test negativ, a rămas acasă, în izolare voluntară. La câteva zile au apărut însă primele simptome – și-a pierdut mirosul și gustul, moment în care un nou test a indicat că e și ea infectată și a fost internată la același spital în care se aflau soțul și fiul ei.

Dintre toți, soțul Andreei Esca a făcut o formă gravă a bolii, astfel că a ajuns la terapie intensivă.

Avem în minte acest lucru, că forma gravă a bolii o fac doar acei oameni care au niște boli cronice, care au alte probleme anterioare, care, nu știu, sunt supraponderali și așa mai departe. Ei bine, iată că Alex, care este un bărbat de 50 de ani, fără niciun fel de boală cronică, un om care nu fumează, face sport, duce o viață foarte ordonată, nu face niciun fel de exces, iată că a făcut cea mai gravă formă dintre noi trei. Și m-am trezit, pentru că eram încă acasă, în momentul în care fiul meu mi-a dat telefon într-o dimineață și mi-a spus: mama, să știi că pe tata l-au dus la terapie intensivă.

Și în momentul ăla pur și simplu s-a dărâmat cerul peste mine. Pur și simplu nu înțelegeam, nu-mi venea să cred. Simțeam că leșin și că trebuie să ajung repede undeva să-mi revin, pentru că nu înțelegeam cum a putut să cedeze organismul unui om atât de puternic. Și el este un om puternic nu numai fizic, dar și psihic. Este un om care face toate sporturile extreme din lume, care nu se sperie de nimic, căruia nu îi e frică de nimic. Și tocmai el să pățească atât de rău. Adică plămânii lui au fost extrem de afectați într-un timp extrem de scurt. Organismul a reacționat violent într-un timp extrem de scurt și foarte repede a ajuns la terapie intensivă, unde a stat foarte multe zile, unde a avut nevoie de ventilație mecanică non-invazivă. A ajuns dintr-un om extrem de puternic și de sănătos, îmi spunea, atât cât mai putea să vorbească, până când a avut acea mască, practic nu mai ai cum să vorbești, dar atâta timp cât a putut să vorbească și să comunicăm, îmi spunea tot timpul nu mai pot, nu mai pot, este groaznic, cred că așa arată iadul. Nu mai pot.

Aveam senzația că văd un film îngrozitor și îmi doream doar să se termine, să mă trezesc și să-mi spună cineva că nu a fost adevărat. Numai că, din păcate, situația se agrava. La un moment dat mi-a scris Alex un mesaj, pentru că nu mai putea să vorbească, și mi-a spus: nu știu ce să fac, mă simt rău, din ce în ce mai rău și mi se propune să fac această trasfuzie cu plasmă de la bolnavi, pentru că altfel va fi mult mai rău. Sigur că avea dubiile lui, pentru că e vorba de o transfuzie și te gândești la tot felul de lucruri, însă am spus da, da, spune da și hai să facem asta pentru că lucrurile se văd că nu merg înspre bine. Ceea ce s-a și întâmplat și am făct foarte bine că am făcut această alegere, pentru că a început să i se îmbunătățească considerabil starea de sănătate”, a mărturisit Andreea Esca.

Vedeta Pro TV a spus că nu știe cum s-au îmbolnăvit. S-a speculat că vedeta ar fi contractat infecția la o petrecere la mare, la care a fost fotografiată, la un moment dat, fără mască. Însă nici un alt participant la evenimentul respectiv nu a fost testat pozitiv.

Esca a recunoscut că a lăsat garda jos la un moment dat, pentru că “sunt om, nu un robot”, iar oamenii greșesc, dar experiența prin care a trecut a făcut-o să vadă lumea altfel. Cu lacrimi în ochi, ea a spus că oamenii trebuie să aibă încredere în medici și să se roage la Dumnezeu mereu, nu doar atunci când sunt bolnavi.

”Am senzația că s-a făcut o departajare greșită a acelora care cred în medici și care cred în Dumnezeu. Cred că e foarte greșit să gândim așa. Cred că atunci când ești bolnav trebuie să ceri ajutorul medicilor, pentru că sunt niște oameni care se pregătesc pentru asta, care știu despre ce vorbesc, este profesia lor. Iar atunci când ești bolnav sau nu ești bolnav trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care o trăiești așa cum o trăiești. Nu trebuie să-i ceri ajutorul doar atunci când ești bolnav și să te bazezi doar pe mila lui Dumnezeu. Nu cred că așa ar trebui să funcționăm.

Cred că ar trebui să mulțumim în fiecare zi și să fim niște oameni credincioși, dar atunci când suntem bolnavi, să cerem ajutorul medicilor, să avem încredere în ei și să le mulțumim, să știm să le mulțumim pentru ceea ce fac pentru noi. Pentru că dacă ați sta măcar o zi într-un spital, să înțelegeți condițiile în care trebuie să lucreze non-stop, cazurile cu care au de-a face .. Numai dacă ați sta o zi să-l ascultați pe omul acela, care în fiecare noapte cerea mila cuiva, cred că ați fi mult mai indulgenți și cu medicii, și voi între voi. Și cred că ați fi în general mai indulgenți cu viața”, a mai spus Andreea Esca.

Andreea Esca a fost externată astăzi. Soțul său rămâne însă în spital. Cu toate că are un test negativ, el are în continuare nevoie de ajutorul aparatelor pentru a respira și mai are nevoie de o perioadă de recuperare.

Interviul integral îl puteți urmări pe site-ul Știrile Pro TV.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes