Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandescu” din București oferă asistență medicală cazurilor de intoxicații cu substanțe interzise. Medicii susțin că numărul cazurilor care ajung în unitatea medicală este tot mai mare.
„A mai crescut numărul pacienților care se internează. A crescut numărul față de anul trecut cu aproximativ 60%. În 2015, am avut 121 de cazuri de adolescenți cu intoxicație acută de substanțe de abuz. În 2026, din ianuarie și până la sfârșitul lunii august au fost deja 80 de cazuri”, a declarat dr. Viorela Nițescu, șeful Secției Toxicologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”, prezentată de Eugenia Foarfecă.
Medicii susțin însă că fenomenul este mult mai mare. Practic, la spital ajung doar adolescenții care au devenit consumatori cronici de droguri.
Despre cei care consumă ocazional nu există suficiente date, pentru că ei ajung foarte rar la spitale.
„Practic, la noi, statistica reprezintă vârful icebergului în privința consumului de substanțe pshioactive. Pentru că la noi ajung cazurile cu supradoză, cu intoxicații acute. Dintre acestea, un lucru pe care l-am observat în ultimii ani, și este tot mai evident, este că tot mai mulți dintre copiii care ajung la noi sunt încadrați ca și consumatori cronici. Practic, 60% dintre acești copii sunt consumatori cronici”, mai spune dr. Viorela Nițescu, șeful Secției Toxicologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”, prezentată de Eugenia Foarfecă.












