Așa ceva…București! Farmacista Robotics, cască și ochelari pentru ski, împotriva coronavirusului

Coronavirusul și rapiditatea cu care se răspândește temutul virus fără leac provoacă o panică generală, care cuprinde pe toată lumea. Românii sunt însă inventivi, iar în fața virusului care amenință de peste tot apelează la măsuri de protecție dintre cele mai inedite. Dovadă stă chiar fotografia de mai sus care surprinde o asistentă dintr-o farmacie din București. Fotografia a fost realizată joi dimineață, în jurul orei 9.00, în zona Turda, din sectorul 1 al Capitalei.

Într-o farmacie de cartier, spre surprinderea cumpărătorilor, o asistentă este surprinsă echipată ”temeinic” pentru a face față luptei cu inamicul ”Coronavirus”. Farmacista deține o mască performantă, dar și ochelari și o cască de ski, care completează ținuta.

Pe lângă ținută, care uimește, ca măsură în lupta coronavirusului, cumpărătorii nu sunt lăsați să intre mai mult de doi în farmacie. Mai mult, este impusă măsura ca cei care așteaptă la coadă, afară, să rămână la o distanță de doi metri de ușa unității.

În ultima vreme, românii au luat cu asalt farmaciile pentru a-și face provizii de medicamente. La multe dintre aceste unități pot fi observate cozi iar din stocuri lipsesc deseori antiviralele și antitermicele.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes