Cardiologia fetală, supraspecializarea medicală care monitorizează inima bebelușilor de la primele bătăi

În ultimii ani, medicina a pus mare accent pe sănătatea bebelușilor nenăscuți. Astfel, încă din viața intrauterină aceștia pot fi monitorizați, iar dacă apar probleme de sănătate, medicii pot interveni și identifica soluțiile terapeutice cu ajutorul cărora să vină pe lume complet sănătoși. Chiar și inima micuților poate avea de suferit, de aceea și în România există medici specialiști în cardiologie fetală.

Cardiologia fetală este o supraspecializare care se ocupă în mare detaliu de inima bebelușilor nenăscuți. Detalii despre cum este inima formată și tot ce ține de funcționalitatea acestui organ vital, pot fi acum explorate începând cu primul trimestru de sarcină, adică începând cu săptămâna a 12-a sau a 14-a. Deja putem afla detalii importante despre structura inimii fetale” a explicat, la Medika TV, dr. Ioana Dumitrașcu-Biriș, medic specialist cardiologie fetală.

Medicina fetală s-a dezvoltat ca supraspecializare în ultimii 20 de ani, iar cardiologia fetală care este o zonă de nișă a acesteia. Ea a fost creată cu scopul de a rezolva cât mai multe probleme de cord, care apar în perioada fetală, începând cu primul trimestru de sarcină.

Rolul nostru ca și cardiologi fetale vine destul de repede în parcursul viitorilor părinți. După săptămâna a 11-a de sarcină recomandările sunt pentru prima morfologie fetală. Acolo se stabilește dacă fătul se dezvoltă corespunzător, se fac tot felul de predicții, dar specialiștii de medicină fetală se uită și la imaginile cheie pentru inima fetală. Dacă apar suspiciuni, părinții ajung la specialistul de cardiologie fetală care începând cu 12 săptămâni poată să vadă în detaliu și să excludă sau să confirme prezența unor malformații” a mai spus dr. Ioana Dumitrașcu-Biriș.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes