Măsuri luate de Ministerul Sănătății pentru ca un număr cât mai mare din candidații înscriși la Rezidențiat să ocupe un post

Ministerul Sănătății a făcut demersuri pentru ca un număr cât mai mare din candidații care au susținut Rezidențiatul să poată alege un loc sau un post în specialitate. Astfel, și anul acesta, punctajul minim de promovare a examenului a fost de 60% din punctajul maxim realizat. 

„”Punctajul maxim realizat la sesiunea de rezidenţiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului iniţial de 65%, este de 608 puncte”, potrivit unui comunicat de presă al instituției. 

Instituţia precizează că, în această situaţie, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidaţi din cele 4.327 locuri disponibile.

”Având în vedere necesitatea acoperirii cât mai multor posturi şi locuri la concursul de rezidenţiat, în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgenţă, ATI etc, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au aprobat astăzi, prin ordin comun, măsura care permite intrarea în rezidenţiat a unui număr cât mai mare de tineri medici.  Astfel, astăzi, s-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%, la fel ca în anii anteriori”, a se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Concursul de Rezidențiat s-a desfășurat duminică, 19 noiembrie, în 6 centre universitare din țară. 

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea