Care este valoarea normală a glicemiei VIDEO

Tot mai multe studii vorbesc despre impactul diabetului asupra calității vieții. Pentru a preveni îmbolnăvirea, oamenii de știință au modificat valorile glicemiei astfel încât, astăzi vorbim despre alte valori considerate normale și care nu ne afectează organismul.

„Este o boală cronică ce este caracterizată de creșterea nivelului de zahăr din sânge, crescut peste nivelurile normale conform ghidurilor actuale. Se tot schimbă profilul lipidic și glicemia și-a schimbat valoarea normală. S-a demonstrat că valoarea trebuie să fie mai mică pentru a preveni complicațiile date de diabetul de tip 2” spune dr. Magda Zarojanu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Valorile normale ale glicemiei, conform noilor, ghiduri sunt cu totul altele. Tot ce trece de valoarea 100 reprezintă o problemă și trebuie discutată cu medicul diabetolog.

„Dacă e să măsurăm valoarea dimineața, pe nemâncate, din sângele venos, peste 126 este o valoare care ar trebui să ne atragă atenția. Dar, glicemia normală este sub 100, chiar și 101 este o valoare îngrijorătoare” mai spune dr. Magda Zarojanu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Categorii: Știri, Video
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea