Consumul de droguri este o realitate tot mai frecventă în România. Dincolo de amenințarea pe care o aduce acest fenomen, îngrijorător este faptul că se manifestă la vârste tot mai mici. Medicii vorbesc despre faptul că vârsta consumului a scăzut atât de mult, încât și copiii de 10 ani consumă astăzi droguri.
„Avem mulți pacienți care ne povestesc despre faptul că au început consumul undeva în pubertate. Vorbind și cu colegi din psihiatria pediatrică și aceștia confirmă că mulți pacienți încep consumul de la vârsta de 10, 11 ani. Chiar dacă pare șocant asta este realitatea. Iar acesta este un aspect care trebuie raportat” atrage atenția dr. Joseph Pop, medic primar psihiatrie, Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sfântul Stelian” București, invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.
Ceea ce trebuie înțeles este faptul că toate aceste cazuri trebuie prevenite. Atât familiile copiilor, cât și școala trebuie să schimbe abordarea și să caute soluții eficiente din punct de vedere al prevenției.
„În primul contează conștientizarea și o abordare diferită din partea mediului școlar, a părinților. Și eu sunt tată a doi băieți și am auzit expresii de genul «la noi în școală nu se întâmplă asta». Experiența mea și a altor colegi m-a învățat că nu există o garanție” mai spune dr. Joseph Pop, medic primar psihiatrie, Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sfântul Stelian” București, invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.












