În ultima vreme, adresabilitatea către unitățile medicale cu profil de Psihiatrie Pediatrică a crescut semnificativ. Copiii și adolescenții ajung aici fie din cauza consumului de substanțe interzise, fie din cauza dezechilibrelor emoționale precum anxietatea sau depresia.
„Dacă ne referim la numărul de pacienți, noi cred că nu putem fi într-o notă așa alarmistă. Suntem o clinică al cărei specific este Psihiatria Pediatrică. Cumva ne așteptăm să avem mai mulți pacienți din zona asta. Nu aș vrea să credem că majoritatea adolescenților din România au probleme legate de consumul de substanțe. Faptul că în clinica noastră da, într-adevăr, se prezintă mulți adolescenți este un fenomen care se asociază cu prevalența crescută a patologiilor psihiatrice în rândul tinerilor”, a explicat conf. dr. Florina Rad, medic primar in psihiatrie pediatrică, Spitalul Obregia – București, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”, prezentată de Eugenia Foarfecă.
Alcoolul și tutunul, tot mai prezente în viața tinerilor
În spațiul public s-a promovat intens ideea că adolescenții și copiii sunt expuși consumului de droguri. În realitate, ei dezvoltă dependență și față de alte substanțe interzise, așa cum sunt alcoolul și tutunul.
Medicii atrag atenția asupra faptului că aceste dependențe sunt reale, însă sunt considerate, de multe ori, comportamente obișnuite.
„Suntem mai obișnuiți să ne uităm la adicțiile din zona substanțelor și poate cu mai puțină atenție se tratează consumul de alcool, în rândul adolescenților, sau mai mult a consumului de tutun. Sunt cumva obișnuințe în viața de zi și nu mai sunt luate în serios. Dar, ele pun de asemenea, tipul acesta de adicție probleme deosebite copiilor și adolescenților. Sunt fenomene care interferează cu procesul de dezvoltare”, a mai spus conf. dr. Florina Rad, medic primar in psihiatrie pediatrică, Spitalul Obregia – București, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”, prezentată de Eugenia Foarfecă.












