POLIȚIST LOCAL, AMENDAT PENTRU CĂ NU PURTA MASCĂ. Cum a fost filmat acesta (VIDEO)

Un agent al Poliției Locale din Craiova a primit de la poliția națională o amendă de 500 de lei pentru că a intrat într-un magazin fără să poarte mască de protecție.

IPJ Dolj s-a autosesizat după ce o filmare în care apare polițistul local, tras la răspundere de un cetățean, a fost postată pe Facebook și distribuită masiv. Potrivit IPJ Dolj, polițistul local a fost sancționat în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19.

Bărbatul care a realizat filmarea și a postat-o pe rețeaua de socializare ar putea fi la rândul său sancționat.

“Verificările sunt continuate de polițiști în vederea identificării persoanei care se poate auzi pe înregistrare adresând cuvinte jignitoare”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

 „Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, se specifică în Legea 55/2020.

Polițistul local a primit amenda minimă prevăzută pentru încălcarea prevederilor legale, cuantumul sancțiunii pentru nepurtatea măștii de protecție în spații închise fiind cuprins între 500 și 2500 de lei.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes