Depistarea corectă a cancerului de sân. Medic: Totul ar trebui să înceapă cu un autocontrol

Înainte de a ajunge la medic pentru un diagnostic, femeile își pot monitoriza singure starea de sănătate, mai ales atunci când vine vorba despre un posibil cancer mamar. O simplă palpare a sânilor poate oferi informații prețioase despre anumite probleme medicale, dacă ele există.

„Cred că totul ar trebui să înceapă cu un autocontrol. Este de dorit ca în perioada fertilă a femeii, atât timp cât are ciclu menstrual, să se autopalpeze undeva începând din a 10-a zi a ciclului menstrual și până în ziua a 14-a. Trebuie să caute, zonele cu umflături la nivelul sânului” a declarat dr. Răzvan Negraru, medic primar oncolog.

Tehnica de palpare este foarte simplă și durează cel mult 2 minute. „Tehnica este simplă, practic se ține tot sânul în palmă și din aproape în aproape cu vârfurile degetelor se palpează întreaga suprafață a sânului” a explicat dr. Răzvan Negraru.

Totodată, pe lângă posibilii noduli pe care i-ar putea descoperi în urma palpării, femeile trebuie să fie atente și la alte semne care pot indica prezența cancerului de sân.

„Mai pot apărea și alte semne ale cancerului de sân nu doar această umflătură. Poate apărea durerea la nivelul sânului sau pot apărea secreții la nivelul mamelonului. Iar asta ar trebui să alerteze femeia” a mai spus dr. Răzvan Negraru.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes