Descoperă-ți bebelușul pas cu pas și ajută-l să crească sănătos. Iată ce recomandă medicii

 

Primul an din viața oricărui copil este esențial pentru dezvoltarea lui ulterioară. De aceea toată atenția trebuie îndreptată către cel mic. Părinții trebuie să acorde o deosebită importanță dezvoltării simțurilor copilului. Iată ce spun medicii. 

Invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, dr. Mihaela Nițu, medic primar pediatru, a explicat, pas cu pas, ce anume trebuie urmărit în evoluția corpului copilului. În cazul în care apar probleme, părinții pot cere sfatul unui specialist. „La o lună ne interesează partea legată de simțuri. Ne fixează deja cu privirea, începe să ne urmărească și chiar deja ne și zâmbește. Este important dacă bebelușul îl culcăm pe spate, atunci când este treaz este recomandat să-l punem pe burtă pentru a-i dezvolta musculatura spatelui. La 2, 3 luni urmărim deja modul în care copilul poate să-și susțină capul. După 3, 4 luni urmărim să vedem dacă cel mic se rostogolește. Dacă după 4 luni și jumătate nu apare rostogolirea, atunci apare un semnal de alarmă. Nu avem susținerea capului la 3 luni, este iar un alt semnal de alarmă. În majoritatea cazurilor ajungem copilul la kinetoterapie. După câteva ședințe, bebelușul prinde puteri” susține dr. Mihaela Nițu. 

Iată și la ce trebuie să fie atenți părinții după ce copilul a împlinit deja 6 luni de viață. „La 6, 7 luni copilul trebuie să stea în funduleț și să meargă de-a bușilea. Nu sărim peste etapa de târâre și de mers de-a bușilea. Trebuie să le creăm mediul propice pentru astfel de mișcări pentru că sunt importante pentru dezvoltarea ulterioară a celui mic” a mai spus dr. Mihaela Nițu, la Medika TV. 

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes