Despre emoții și alimentație corectă, în direct, la Medika TV. Dr. Simona Carniciu: „Nu trebuie să mâncăm compulsiv pentru că nu e sănătos”

Emoțiile pe care le simțim trec, fără doar și poate, și prin farfurie. Atunci când suntem stresați sau agitați, mâncăm mai mult și iresponsabil, gândind că astfel stările vor trece. Medicii ne atrag atenția că un astfel de comportament ne poate afecta atât sănătatea fizică, cât și cea psihică. 

De cele mai multe ori, atunci când resimțim emoții puternice suntem tentați să mâncăm compulsiv. Comportamentul este total greșit, spun specialiștii. „Atunci când mâncăm alimentul are o informație. Acea informație este asimilată de corp. Dacă noi am acumula numai informație pozitivă ar fi bine. Dar de cele mai multe nori noi ne lăsăm pradă comportamentelor compulsive și adictive și mâncăm doar alimente care ne fac rău și ne gândim la ce mâncăm și ce vom gusta la următoarea masă” susține dr. Simona Carniciu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, la Medika Tv. 

Pentru a evita să avem un astfel de comportament este recomandat să fim disciplinați și atenți cu felul în care mâncăm și, mai ales, ce alimente dorim să mâncăm. „Dacă nu ai disciplină să te educi să-ți ții numărul de mese, indiferent de numărul de mese pe care îl alegem pe zi, trebuie să te ții de lucrurile acestea. Trebuie să ne mobilizăm și să facem ce trebuie. Noi avem tendința de a nu face ce trebuie că ne simțim constrânși” a mai spus dr. Simona Carniciu.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes