Dr. Adrian Marinescu, medic la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, la Medika TV: „Antibioticele ajung să fie consumate precum bomboanele”

Directorul medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” a vorbit la Medika TV despre controversata ordonanță de urgență privind antibioticele. Acesta a explicat, în direct, faptul că, într-adevăr, românii consumă iresponsabil aceste medicamente. 

„Principiul de a folosi antibioticele nu e înţeles foarte bine pentru că în final antibioticele ajung să fie consumate precum bomboanele şi e o realitate. De multe ori spunem că o infecţie de sezon care  de cele mai multe ori este virală se rezolvă doar cu antibiotic, absolut greşit. Până la urmă este doar o componentă psihologică şi un confort pe care credem că îl  obţinem”, a declarat medicul Adrian Marinescu, la Medika TV.

Medicul a atras încă o dată atenția cu privire la faptul că, administrate după ureche, antibioticele nu-și vor mai face efectele și pot genera reacții adverse. „n realitate se întâmplă trei lucruri. În primul rând că antibioticul este frecţie la un picior de lemn într-o infecţie virală, nu ajută la nimic. În al doilea rând, reacţiile adverse pot fi importante şi ca să avem o comparaţie, sunt mai multe reacţii adverse la antibiotice decât am avea  în momentul în care ne vaccinăm, nu contează ce vaccin. Asta ca să avem un reper. Şi al treilea lucru foarte important este rezistenţa. Până la urmă rezistenţa în raport cu alte microorganisme e un proces normal care există dintotdeuna de când discutăm de antibiotice. Ce face omenirea în ultimul timp? Accelerează acest proces”, a adăugat dr. Adrian Marinescu. 

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes