Estetica dentară înseamnă, astăzi, tratamente cu fațete și coroane dentare adaptate în funcție de fizionomie, vârstă și așteptările fiecăruia dintre noi. Iar acest nivel de personalizare este posibil datorită tehnologiei digitale, care asigură un diagnostic precis, planificarea cu atenție a fiecărei etape, dar și posibilitatea de a vedea zâmbetul final înainte de începerea tratamentului.
„Tehnologia a evoluat foarte mult. Toate echipamentele moderne ne ajută astăzi, în primul rând, să vedem mai mult, pentru a diagnostica mai bine. Mă refer la tomografia computerizată, la scanerele faciale, care permit crearea unei copii digitale a pacientului, dar și la programe cu ajutorul cărora pacientul îți previzualizează zâmbetul final. Cu ajutorul tuturor acestor investigații și discutând cu pacientul, înțelegem mai bine ce anume își dorește și găsim împreună soluții pentru a atinge rezultatul final.”, a precizat Dr. Adelin Radu, medic stomatolog, specialist în protetică dentară Clinicile DENT ESTET, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Fațete sau coroane dentare?
Fațetele și coroanele dentare sunt lucrări protetice care au rolul de a reabilita dinții afectați de anumite probleme, precum abraziunea dentară (dinții tociți), carii profunde, fisuri sau traumatisme dentare.
Medicul specialist în Protetică dentară este cel care stabilește care dintre cele două tipuri de tratament este mai potrivit.
„În cazul unui dinte afectat de o carie profundă, dacă fractura sau zona de distrucție rămâne limitată în zona coroanei, adică ceea ce văd, există variante în care se poate reconstrui, păstrând rădăcina bună a dintelui, fără să ajung la tratamentul cu implant. Soluția recomandată, într-o astfel de situație, este coroana dentară, care va îmbrăca dintele respectiv ca o mănușă”, a explicat dr. Adelin Radu, medic stomatolog, specialist în protetică dentară Clinicile DENT ESTET, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Fațetele dentare, un proces ireversibil
Deși fațetele dentare sunt una dintre cele mai populare soluții de estetică dentară, ele presupun decizii bine informate. Alegerea culorii, a materialului și a tehnicii influențează direct gradul de intervenție asupra dintelui natural.
„Sunt mulți pacienți care solicită fațete care nu necesită preparație, dar sunt câteva detalii tehnice importante. În momentul în care aleg o anumită culoare pentru fațete, am nevoie de o anumită grosime a materialului pentru a ajunge la culoarea respectivă. Dacă avem un pacient cu dinți galbeni, nu putem vorbi despre o aplicare fără șlefuire, pentru că nu pot ajunge la rezultatul dorit. De aceea, este nevoie ca pacienții să fie bine informați și trebuie să știe care este rezultatul pe care îl doresc, pentru că și acest lucru va dicta cât de mult șlefuiesc dintele.”, explică Dr. Adelin Radu.
Când se recomandă implantul dentar
Atunci când rădăcina dintelui este compromisă, medicul stomatolog va recomanda extracția, iar dintele lipsă va fi înlocuit cu un implant dentar. Astăzi, implanturile dentare au evoluat foarte mult și conferă funcționalitatea și estetica dinților naturali.
„Dacă leziunea a ajuns sub gingie, atunci vorbim despre o extracție și, ideal, înlocuirea cu un implant dentar. De ce spun ideal? Pentru că este singura soluție care reușește să păstreze osul pe termen lung, să protejeze nivelul gingiei, iar din punct de vedere estetic și funcțional respectiva zonă se va comporta ca înainte”, mai spune dr. Adelin Radu, medic stomatolog, specialist în protetică dentară în Clinicile DENT ESTET, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.













