Fetiță de 4 ani salvată de mama ei. I-a donat o parte din ficatul său

Medicii Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din București au reușit să salveze viața unei fetițe de 4 ani, care avea nevoie de un transplant hepatic, printr-o intervenție chirurgicală în urma căreia mama copilei a donat o parte din ficatul său.

Anunțul cu privire la această intervenție a fost făcut public pe pagina de Facebook a Agenției Naționale de Transplant.

„Transplant hepatic pediatric la un copil de 4 ani la Spitalul Grigore Alexandrescu. Este vorba despre o fetiță care a primit o parte din ficatul mamei. Transplantul înseamnă viață!” au precizat reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

Mesaje cu privire la aceeași operație a transmis și prof. dr. Vlad Brașoveanu, unul dintre medicii care a făcut parte din echipa care a realizat intervenția.

„O fetiță de 4 ani a primit o nouă șansă la viață prin transplant hepatic de la donator viu…mama ei. Intervenția a fost realizată cu succes împreună cu echipa e la Spitalul Grigore Alexandrescu. DA pentru viață!” a comentat prof. dr. Vlad Brașoveanu.

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea

Diabetul gestațional și consecințele sale VIDEO

În unele cazuri, din cauza dezechilibrelor hormonale, mamele însărcinate pot suferi diabet gestațional. Această condiție medicală trebuie atent monitorizată pentru că poate provoca o serie de complicații. „Există o relație…