Mesajul managerului Spitalului Colțea din Capitală pentru angajații Caselor de Sănătate care amenință cu sistarea plăților către furnizori: „Pacienții nu au nicio vină!”

În plin protest al angajaților din Casa Națională de Sănătate și Casele Județene, funcționarii acestor instituții amenință că nu vor face decontările serviciilor medicale. Acest demers ar trebui îndeplinit săptămâna viitoare. Managerii spitalelor au mesaj pentru protestatari. 

Invitat la Medika TV, în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, dr. Bogdan Furtună, managerul Spitalului Colțea din București a transmis un mesaj angajaților din CNAS, care au anunțat că nu vor deconta plățile către furnizorii de servicii medicale: „Mesajul este tragic pentru că ne învârtim în jurul pacientului. Noi ca și medici avem mai puțin de suferit, dar pacientul nu are nicio vină. Sistemul sanitar și medicina nu sunt un lux ci o necesitate. Primul lucru pe care îl face pacientul este de a ajunge la spital. Vine pentru că vrea să-și rezolve o problemă medicală. De ce nu punem pe primul loc pacientul și ne gândim la alte lucruri?”

Protestul angajaților din CNAS a început pe data de 2 noiembrie și se desfășoară pe perioadă nedeterminată. Aceștia sunt nemulțumiți de lipsa dialogului social, nerezolvarea problemelor din sistem, dar şi de faptul că salariile nu au mai crescut din 2018.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes