Prin Ordin de ministru, semnat de Alexandru Rogobete, a fost aprobată metodologia de organizare a examenului european pentru obținerea titlului de medic specialist în radiologie și imagistică medicală. Astfel, se asigură pregătirea radiologilor din țara noastră conform standardelor europene.
„’Am aprobat astăzi, prin ordin de ministru, metodologia de organizare a examenului european pentru obținerea titlului de medic specialist în radiologie și imagistică medicală. Este un pas concret prin care aliniem pregătirea radiologilor din România la standardele europene de evaluare profesională. Împreună cu Societatea de Radiologie și Imagistică Medicală din România și prin European Board of Radiology, Ministerul Sănătății va organiza anual o sesiune a examenului pentru obținerea certificării EDiR – European Diploma in Radiology” potrivit lui Alexandru Rogobete.
EDiR reprezintă o certificare recunoscută internațional și validată de Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști și de Societatea Europeană de Radiologie.
„Practic, reprezintă un standard unic de evaluare profesională, aplicat uniform în toate țările. Pentru medicii noștri, înseamnă validare profesională la nivel european. Pentru sistem, înseamnă rigoare, comparabilitate și creșterea calității actului medical. Pentru pacienți, înseamnă încredere într-un diagnostic realizat la standarde recunoscute internațional” a mai spus ministrul Sănătății.












