NU-ȚI POȚI ȚINE MÂINILE DEPARTE DE FAȚĂ? NASA a creat colierul care îți protejează fața de virusuri

De la începutul pandemiei, oamenii sunt sfătuiți să nu își atingă fața, ochii, gura sau nasul dacă nu au mâinile igienizate. Asta pentru că oamenii au tendința de a se atinge foarte des, iar acesta este unul dintre modurile în care se transmite noul coronavirus, dar și alte infecții virale sau bacteriene. Atingem o suprafață contaminată, apoi, ducând mâna la față, creăm cale liberă agenților patogeni să pătrundă în organism.

O echipă de cercetători de la NASA a dezvoltat un dispozitiv, numit Pulse, care să îi ajute pe oameni să nu își atingă fața.

Acesta poate fi purtat la gât, ca un colier, și are un senzor de proximitate, un motor pentru vibrații, o baterie și un șnur.

Când persoana care poartă colierul își apropie mâna de el, pentru a o duce spre față, dispozitivul vibrează. Vibrațiile cresc în intensitate pe măsură e tot maik aproape de față, potrivit Slashgear.

NASA nu vinde colierul Pulse, dar a publicat pe internet toate informațiile necesare pentru ca dispozitivul să poată fi realizat de cei care au uneltele și cunoștințele necesare.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes