Obezitatea, factor de risc semnificativ pentru incontinența urinară a femeilor

Obezitatea este, adesea, asociată cu bolile metabolice. Studiile au demonstrat faptul că, mai ales în cazul femeilor, obezitatea poate provoca incontinență urinară.

Excesul ponderal pune presiune pe vezica urinară. Acest efect provoacă incontinență mai ales în cazul femeilor cu o vezică hiperactivă.

Incontinența urinară, factori de risc ce pot fi controlați

Controlul greutății este improtant din multe aspecte, iar medicii îl recomandă femeilor mai ales dacă se confruntă cu incontinență urinară. Problema apare și în cazul femeilor tinere, dacă excesul ponderal este semnificativ.

„Există incontinență urinară și la pacientele cu kilograme excesive. Modul de viață poate contribui la apariția acestei probleme. Mai de grabă sunt cauze asociate cu vezica hiperactivă, în care crește rapiditatea cu care se contractă vezica astfel încât pacienta simte că nu mai poate amâna și pierde urina până când ajunge la toaletă” explică dr. Anca Manta, medic primar chirurgie generală, medic specialist obstetrică-ginecologie, competențe în chirurgia robotică – Spitalul Euroclinic, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Alte cauze ale acestei probleme

Totodată, incontinența poate să apară după anumite intervenții chirurgicale. În cazul tinerelor, ea poate fi provocată și de o sarcină, pentru că musculatura pelvină este presată de făt.

„Există situații de incontinență unirară în care pacientele au nevoie de tratament local, atât înainte de operație sau după operație. Alte cauze pot slăbirea musculaturii pelvine care apare, nu numai în sarcină sau naștere, ci apare cu tuse cronică, la pacientele cu constipație cronică și la pacientele care fac effort fizic excesiv. Efortul fizic este un factor care influențează apariția acestei patologii”, mai spune dr. Anca Manta, medic primar chirurgie generală, medic specialist obstetrică-ginecologie, competențe în chirurgia robotică – Spitalul Euroclinic, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea