Pacienții cronici rămân fără medicamente. Președintele COPAC, în direct la Medika TV: “Pacienții sunt nevoiți să-și întrerupă medicația”

 

Dezbaterile din cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, difuzată de Medika TV, au vizat cea mai stringentă problemă a sistemului românesc de sănătate: lipsa fondurilor pentru tratamentele bolnavilor cronici. 

În studioul Medika TV s-a aflat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC). Aceasta a explicat de ce bolnavii nu au acces la tratamente și cât de gravă este situația. „Vorbim de pacienţi care îşi întrerup tratamentul şi care nu-şi pot continua tratamentul, ceea ce cu siguranţă va afecta starea lor de sănătate şi calitatea vieţii. Din păcate, aceste lucruri nu sunt pentru că nu avem medicamente ceea ce spuneam noi de obicei, lipsa medicamentelor sau lipsa anumitor produse din piaţa românească, sunt pentru că avem mari restanţe la ceea ce înseamnă plăţile pe care trebuie să le facă Ministerul de Finanțe către Casa Națională de Sănătate. În lipsa banilor de la minister, CNAS nu poate plăti furnizorii de servicii medicale. Aici vorbim de afectare pe întregul lanţ, adică inclusiv farmaciile care eliberează medicamentele, cât şi spitalele care fac achiziţii pe programele naţionale pentru anumite patologii”, a explicat Radu Gănescu”. 

Mai mult, nici farmaciile nu pot susține financiar decontarea rețetelor. „Când vorbim de programele care merg pe circuitul deschis pe farmacie, în momentul când mergem cu reţeta, aici iarăşi este o situaţie complicată, pentru că farmaciile nu pot susţine financiar decontarea acestor reţete. Ştim că undeva s-a ajuns cu plăţile un pic pe luna iunie” a mai spus Radu Gănescu, președintele COPAC. 

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes