Pacienții cu sănătatea mintală șubrezită sunt fără sprijin după externarea din spitale. Reacția medicilor: „Revin la noi cu starea alterată!”

Sănătatea mintală a românilor este tot mai afectată din cauza problemelor sociale pe care țara noastră le-a întâmpinat în ultimii ani. Tot mai mulți oameni ajung internați în spitalele de psihiatrie, însă după terminarea tratamentului în unitățile medicale, aceștia sunt fără sprijin. 

Situația bolnavilor cu afecțiuni psihice externați din spitale a fost explicată în direct, la Medika TV, de dr. Eduard Moțoescu, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din Capitală, cel mai mare spital din zona de sud-est a țării în care se tratează pacienții cu afecțiuni mintale. „Noi ne ocupăm de cazurile acute și asta înseamnă că doar 3 săptămâni pot rămâne la noi. După ce se externează, din păcate, în multe cazuri rupem legătura ei.  Pacienții aceștia ar trebui să meargă către structurile din teritoriu, să fie preluați de colegii din ambulatorii. Nu există însă din câte știu o satisfacție foarte mare de legat de acest aspect” a explicat dr. Eduard Moțoescu. 

Fără o îndrumare medicală după externare, pacienții revin în spitalele unde au fost tratați, însă starea lor de sănătate se agravează. „De multe ori ne reîntâlnim cu acești pacienți la câteva luni de la externare. Observăm că suportul acestor pacienți nu este unul satisfăcător” a mai spus dr. Eduard Moțoescu. 

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes